Probabil că ciocolata de la Austrian Airlines a fost din start de bun augur, care îndeamnă la drum cu un Servus bănățean și un logo fermecător de zbor, și, drept consolare la despărțire ceva dulce, dar e limpede că ultima ediție a cuplului organizatoric – Carlo Chatrian și Mariette Rissenbeek – se străduiește să-i regretăm amarnic.

Primul film, mult mediatizatul belgo-irlandez Small Things Like These îl are în prim plan pe oscarizabilul Cillian Murphy, care a declarat, mai în glumă, mai în serios că îl vrea și pe Mormăilă și statueta americană. Ce-i drept că le-ar merita, aici e chiar și mai tulburător și mai cameleonic decât în Oppenheimer, pentru care, de când a apărut Giamatti contracandidat, e mai puțin probabil. Nu vă luați după prezentări și câteva imagini, e o peliculă complexă, care aleargă în trecut și viitor, unde Dickens e omniprezent, dar și un puzzle, care e în subliminal povestea déjà știută, dar mult mai convingător descrisă, a dramei fetelor nemaritate și cu păcatul de a deveni mame, care sfârșesc la o mănăstire, nu ca în Sunetul Muzicii, ci la una de coșmar, care a funcționat cu buna (?) știință a tuturor, preț de aproape 70 de ani. Dilema: faci o faptă bună, dar cu ce consecințe pentru propria familie, unde ai 5 fete, șantajabile cu studiile și nu numai?

De la Ajunul Crăciunului, în competiție ajungem în Forum, la Paști, cu Săptămâna Mare, a regizorului Andrei Cohn, după nuvela lui Caragiale, unde strecoară sudălmi și cuvinte grele, mai ușor de digerat în engleză. O idee bună să-l distribuie pe Doru Bem în rolul principal, al evreului, convingător, de la care aflăm toate detaliile de rugăciune și obiceiuri, de la ce e cușer și până la celebra știucă umplută, fără ouă roșii, dar cu detalii de Sabat, ca la apusul mutelor în Cântărețul de jazz, din 1927. Sura, soția lui, este Nicoleta Lefter (variantă autohtonă de Nathalie Portman), iar românul aprig și amenințător, Gheoghe, e Ciprian Chiricheș (un fel de Brad Pitt, înspământător ca în Thelma și Louise). Dar marea surpriză de casting impecabil este puștiul: Mario Gheorghe Dinu, la debut absolut, chiar din satul unde s-au făcut filmările. Nu-l mai cheamă Strul, ca-n text, ci Eli, o aluzie a realizatorului-scenarist probabil la Eli, Eli Lama Sabachthani? Scena cea mai înduioșătoare în această sarabandă de conflicte, rămâne cea a tatălui, care încearcă să explice ce e o înghețată: zăpadă cu fructe, pe băț.

All the Long Nights e un japonez, tot în Forum prezentat  în aceeași Sală Arsenal1, unde pe culoar domnește o imagine spectaculoasă din Crucișătorul Potemkin.

Subiectul: un el cu atacuri de panică și ea care suferă de stări de isterie, 5 zile pe lună, așa numitul PMS (dar unde nu s-au gândit să ilustreze vizual momentul, ca la pierderea sarcinii Surei). Prin urmare e nostim și tandru, aduce cu stilul marelui maestru din Țara Soarelui: Ozu, și s-a lăsat cu aplauze la final și o singură dezertare pe parcurs. Din nou casete audio ca în Perfect Days al lui Wim Wenders, care era la Palat, la Gala de deschidere. Și mai ales cu observator astronomic ambulant, cu o poveste și ploaie de stele, care apar și în indianul A Fable, o poveste cu licurici, duhuri, focuri într-o livadă în floare, unde se folosesc chimicale interzise și cu un altfel de Icar.      

La Cocina, care e o bucătărie new-york-eză, unde avem toate neamurile, se aud și câteva cuvinte românești: cocalar și copil, se hârjonesc și se lasă cu scandal, de nu-ți mai dorești să mănânci în oraș. Camera fuge non-stop, e un alb-negru și sepia, doar-doar o impresiona juriul. Și dacă le iese, ca delicatesă, o să gătească o labă de urs, oare?

Irina-Margareta Nistor, direct de la Berlin