Bune și de evitat

Ieri, o zi parțial de coșmar. If I Had Legs I’d Kick You, care pare făcut să devii atât de depresiv, cât să ajungi la Psihanalist, care se dovedește a fi și mai astenic decât tine. O tortură.

Rose Byrne în If I Had Legs I’d Kick You de Mary Bronstein
USA 2024, Competition, foto © Logan White / © A24


Apoi La tour de Glace, cu o Crăiasa zăpezilor interpretată de Marion Cotillard, de speriat, excelent casting, foarte potrivită, dar iar film în film ca precedentul franțuzesc Reflet dans un diamant mort. Culmea este că îi salvează, ca stil, cel de-al treilea, un chinezesc: Girls on wire, care se petrece în Cetatea filmului lor, și este un thriller foarte izbutit al lui Vivian Qu.

Marion Cotillard în La Tour de Glace | The Ice Tower by Lucile Hadžihalilović
FRA, DEU 2025, Competition, foto © 3B-Davis-Sutor Kolonko-Arte-BR


Și două opere remarcabile: O Ultimo azul, un brazilian, care a avut același efect la vizionare, ca acum câțiva ani ungurescul: Despre trup si suflet, pe care l-am simțit de Urs de aur, și eu și Tudor Caranfil. La 77 de ani seniorilor li se oferă obligatoriu, pentru viitorul lor, chipurile, ruperea de familie și mutarea forțată intr-o Colonie! Ce soluție va găsi Tereza? Sper să-l cumpere cineva și pentru marile noastre ecrane.

Denise Weinberg în O último azul | The Blue Trail by Gabriel Mascaro
BRA, MEX, CHL, NLD 2025, Competition, foto © Guillermo Garza/Desvia


La Forum extins: Fantomele mele armenești, remarcabila declarație de dragoste pentru cinematografia lor și pentru tatăl regizoarei: Tamara Stepanyan.
Va urma
Irina-Magareta Nistor, în direct de la Berlinală, cu recomandări pro și contra