Pentru majoritatea celor veniți de la București, Berlinala a început într-o dată foarte specială pentru numerologi: 20.02.2020, și asta pentru că era singura cursă directă, un Ryanair, care, după ce a aterizat și am ajuns în taxi, deja postului de radio german îi zicea Paradiso, prin urmare tot felul de semne care ar trebui să însemne 10 zile de fericire cinematografică! Iar camera de la Ibis Budget: 432! Cu aluzie întâmplătoare la Palme d’ Or-ul lui Mungiu!

Sub noul directorat artistic al lui Carlo Chatrian, venit de la Locarno, ar trebui să se simtă ceva schimbări. Deocamdată totul e mult mai SF, nu se mai iau elegantele genți, mereu la concurență cu Cannes-ul, de la subsolul Palatului Berlinalei, ci dintr-o clădire modernă, din sticlă, cu lift transparent, la care trebuie să știi un cod ca să ajungi la etajul doi!

Prima seară a stat sub semnul unui doliu firesc după atacul xenofob, după câte se pare. În plus, când a trebuit să se renunțe și la titulatura de premiu Alfred Bauer, care era numele celui care, în 1951, la sugestia americanilor, ca istoric de cinema, avea să păstorească un sfert de secol acest atât de râvnit eveniment European, calendaristic primul la rând după Sărbători! Abia acum s-a descoperit că era un apropiat al lui Goebbels!

Printre răsplătiții pentru noi perspective este și românul Florin Șerban (Eu când vreau să fluier, fluier), dar și Andrzej Wajda, culmea ironiei, polonezul din mișcarea de rezistență antifascistă!

În schimb a apărut o secțiune nouă Encounters, cu 15 producții mai speciale și în limbi cât mai diferite, deschis cu Malmkrog, al lui Cristi Puiu, inspirat de filozoful și teologul rus Vladimir Solovyov, (cel pe care l-a imortalizat Dostoievski în personajul Alioșa Karamazov), și care s-a stins la 47 de ani, în 1900.

O conversație de 200 de minute, care amintește de marele admirator și prieten al regizorului, turcul ultrapremiat: Nuri Bilge Ceylan. Doar că acum Biblia este disecată, într-o seară de Crăciun, într-un conac, cu explicații despre Bine și Rău, despre Antichristul și armata, cu ororile războiului și ale cazacilor, cu armeni uciși fără milă și răzbunați, cu argumente sofisticate, ce pot fi extrapolate în zilele noastre! Cu între 40 și 60 de duble, mărturisite de creator, cu o distribuție continentală și un dialog poliglot, din care e de neuitat Istvan Teglaș, mereu ambiguu, majordomul neînduplecat, care duce tava cu șampanie și poartă mănuși albe, dar e greu de ghicit ce ascunde, firește că toate aceste detalii înseamnă pasiune și din partea cineastului, dar și a unui spectator, neapărat cultivat și avizat! Sala Cinemaxx7 a fost aproape plină, deși proiecția era simultan cu conferința de presă cu Minamata în care joacă Johnny Depp!

Italienescul Hidden Away este portretul unui pictor bizar, de pe vremea lui Mussolini (care și el decretase o taxa pe celibate, ca Nea Nicu!). Un artist: Antonio Ligabue (pentru care Elio Germano ar merita un Urs) e tratat cam ca Joker de cei din jur, prin urmare, momentele de violență ale acestui veșnic client de balamuc devin justificate! Iar el are și talent, un har pentru care ar fi meritat niște circumstanțe atenuante!

American sector e un documentar despre bucățile din temutul și sinistrul Zid al Berlinului, care au ajuns în SUA, au… emigrat prin curțile universităților și ale bibliotecilor cu nume de ex-președinți de-ai lor, până și la CIA și Microsoft s-au aciuit, cu o aluzie voalată la ideea lui Trump, anti-mexicani, dar fără prea mare înțelegere cât de monstruoasă a fost această împărțire, la propriu, în două, a lumii, din august 1961 până în noiembrie 1989, când nu s-ar fi dărâmat, dacă n-ar fi fost Ronald Reagan și Gorby.

Și am ajuns la My Salinger Year, ecranizarea unui bestseller al unei scriitoare: Joanna Rakoff, care a fost mai întâi angajată să răspundă la scrisorile fanilor autorului romanului cult De veghe în lanul de secară, apărut inițial în foileton, și abia în 1951, în variantă cartonată.

Realizator este canadianul, din partea franceză: Philippe Falardeau, care ne-a mai dăruit o nestemată cinematografică (termenul preferat al lui D.I.Suchianu) Monsieur Lazhar, un profesor ideal. De data aceasta, e o plecăciune făcută cu afecțiune și umor, în fața literaturii de bună calitate, de o doamnă ajunsă un pic vintage printre cele 7 arte și care a avut parte, în deschiderea ediției, de covor roșu, pe care au pășit cameleonica Sigourney Weaver și charismatica Margaret Qualley (fiica lui Andie MacDowell), și apoi, la reluare, și de o Cortină de aceeași nuanță a iubirii de Cinema! Jerry (Salinger, firește!) rămâne un mister, ca de altfel și gustul atât de variat al publicului, venit de pe mai toate continentele!

Irina-Margareta Nistor