Dle Freud, un leac pentru isteriile cinematografice ne-ar fi de mare folos!

Se ştie că trebuie să existe conflicte, ca să creezi o intrigă, dar nu e neapărat să se lase cu ţipete, scene groteşti, râsete nelalocul lor, plus o violenţă de limbaj şi gesturi exagerate!

Favolacce al gemenilor italieni (o nenorocire nu vine niciodată singură): Damiano şi Fabio D’Innocenzo e o înşiruire de fapte diverse cutremurătoare, inspirate de ştirile de la ora 5, ororile ororilor, care s-ar vrea un American Beauty, dar fără Sam Mendes şi Kevin Spacey, nu-s decât încă un coşmar, şi, dacă în aceeaşi zi e programat şi un Fellini: Escrocii, comparaţia îi anulează, chiar dacă nu e cel mai izbutit al Maestrului, dar are altă substanţă, şi funcţionează perfect şi acum, contra celor care înşală naivii, îmbrăcaţi în preoţi, în această producţie prezentată la Veneţia, în 1955 (în stilul hoţilor sentimentali actuali, care anunţă că a avut cineva un accident şi trebuie urgent o sumă mare de bani, de obicei economiile unor pensionare).

Favolacce | Bad Tales by Fabio & Damiano D’Innocenzo
© Pepito Produzioni, Amka Film Production

Never, rarely, sometimes, always este despre avortul unei minore, în America, iar cu scene de draci nestăpâniţi, mai puţin reuşit decât Juno, care a făcut senzaţie la vremea sa.

The roads not taken a venit cu Bardem şi jurata de la Cannes: Elle Fanning (cam blondă ca să fie pe jumate din Mexico City), într-o poveste cu un tată, care nu mai face contact cu realitatea, şi o fiică devotată, o scenă de Sărbătoare Morţilor, când nu mai există graniţă faţă de Lumea de Apoi… Un cocteil de istorii care dă dureri de cap spectatorului! Singurul avantaj al acestei mult aşteptate noi pelicule a lui Sally Potter ar fi să dea exemplu şi altor fii sau fiice şi să nu se repeadă la soluţia azilului! Să aibă răbdare şi mult stoicism când existenţele generaţiilor diferite o iau pe căi paralele!

Javier Bardem, Elle Fanning în The Roads Not Taken
foto © Adventure Pictures

Şi Little Sister e despre sacrificiul între fraţi, bolnavul în fază terminală fiind interpretat de Lars Eidinger (din Lecţiile de persană). Abordarea exagerată a surorii înseamnă însă distrugerea unei familii şi a unei cariere, cu o Nina Hoss, extrem de ieşită din fire şi de susceptibilă, şi care se comportă infect cu mama, ce-i drept mai dificilă (Marthe Keller), dar şi cu un soţ îngăduitor, aproape ideal (Jens Albinus).

Şi apoi un germano-ukrainiano-rusesco-britanicul DAU. Natasha, care din 2 ore jumătate, sala s-a golit, presa exasperându-se de beţiile a două muieri (e definiţia cea mai exactă), care se bat, fac un sex greţos, varsă şi te întrebi: ce-ţi pasă de viaţă lor? Până ce vine finalul, care pare nesfârşit în torturi tipic comuniste, exacerbate, pentru a obţine semnătura unui angajament de informator al KGB-ului, cu nume conspirativ, şi tot tacâmul!

Natalia Berezhnaya, Luc Bigé, Olga Shkabarnya în DAU. Natasha de Ilya Khrzhanovskiy,
foto © Phenomen Film

O excepţie fericită, chiar dacă nu părea: Berlin Alexanderplatz, varianta 2020, a unui strălucit regizor afgano-german: Burhan Qurbani (care a apelat şi la script-doctorul preferat al câştigătorilor: Răzvan Rădulescu, care a fost coscenarist la Poziţia copilului, Ursul de aur din 2013), şi un actor din Guinea-Bissau (ciocolată amăruie 90%, abanos pur), de care te ataşezi, pe măsură ce înţelegi cât de mult urăsc refugiaţii acest statut, şi-l preferă pe cel de exilat sau imigrant. Câte compromisuri şi cât de profitori pot fi cei care le ştiu statutul precar! Un film pe capitole, de la care poate n-ar fi stricat să lipsească epilogul (şi aşa că avea 183 de minute şi a început la 8.15 dimineaţa!)

Ar mai fi şi coreanul, Femeia care a fugit, un fel de minimalism Asiatic, despre mai multe personaje feminine, care mănâncă mult, mai ales carne (ca să le facă în ciudă veganilor probabil), discută aparent mărunţişuri şi sunt uşor misterioase.

Şi mai e un mers la un mini-cinema privat, unde se ţin şi book-concerts, descrise ca fiind prezentări de carte cu muzică! Şi un moment de graţie: Comrade X, din 1940, comedia lui King Vidor, cu Hedy Lamarr, o vătmăniţă care-şi spune Theodore, că în URSS numai bărbaţii puteau să aibă o asemenea meserie, şi Clark Gable, un ziarist american, care fentează acerba cenzură bolşevică (la un an după Pe aripile vântului, pentru Rhett, şi după Ninotchka lui Lubitsch, cu Greta Garbo, care ironiza şi ea cu haz stalinismul!). Genial este un balet al tancurilor, cu care se trece Nistrul şi se vorbeşte româneşte!

Clark Gable, Hedy Lamarr în Comrade X | Genosse X by King Vidor
© 1940 Turner Entertainment Co. All Rights Reserved.