Cum avion direct București-Berlin miercurea nu-i, am ajuns mai devreme, cu ajutorul, de last minute, ca la biletele după care e o goană mai ceva decât cea după aur a lui Chaplin, Kaufland-ului, căruia îi datorăm parțial și caritabilul „Copacul dorințelor: Amintiri din copilărie” care a fost pe lista scurtă de propuneri pentru Oscar și la un moment dat fiind primul în topul Netflix!

Am constatat că Berlinului îi ia mai mult convalescența după Covid, iar au dispărut magazine și ATM-uri, mai supraviețuiește unul care arată ca o cabină telefonică, și pe care scrie „Cash me if you can” în loc de prinde-mă dacă poți! Mulți dintre susținătorii tradiționali s-au topit, ca de exemplu L’Oreal sau Audi și au apărut UBER și Armani, singura consecventă a rămas 2DF.

Afișul e colorat și politically correct, ușor bizar, dar original! Totul e eco și vegan, până și un hoodie violet, de la promoționale!

Încă se pregătește deschiderea fastuoasă de la Palatul Festivalului, aflat în Piața Marlene Dietrich, actriță cult a cinematografiei și istoriei germane!

„She came to me!” al Rebeccăi Miller (fiica dramaturgului Arthur, care vremelnic a fost soțul lui Marilyn Monroe, și invidiata jumătate a lui Daniel Day-Lewis…) va putea fi detailat abia mâine, doar atât am să dezvălui, că e un cățel, un fel de buldog, care ar fi putut concura liniștit la recentul concurs: cel mai urât lătrător din lume, și pe care îl cheamă și în realitate Levi (citit Livai), și-și joacă propriul rol de Serendipiti, adică provoacă întâlniri esențiale. Pelicula e în afara compețiției, deci măcar n-are emoții. 

În schimb am fost în oraș, într-un cinematograf, Hofe Kino, la etajul III, dar într-o clădire ca de decor, cu teatrul Cameleon la unu și alături un restaurant Oxymoron (nu s-au gândit să dea numele de Tenent unui cocteil amețitor)! Aici am completat golurile pentru Premiile Academiei Americane de film: „Fiul”, al aceluiași Zeller, care a scris și regizat și „Tatăl”, la fel de chinuitor, chiar dacă impecabil jucat și cu un pic de Sir Anthony Hopkins, alături de Hugh Jackman, Laura Dern și Vanessa Kirby. Genial și înspăimântător e de fapt adolescentul Zen McGrath. Și „Women Talking” – o altă ciudățenie a cineastei Sarah Polley dintr-o colonie ciudată, unde sunt agresate cumplit de bărbați.

Tot aerul, inclusiv al Berlinalei, pare a fi exclusiv feminin: o doamnă primar și o doamnă ministru al culturii! Selecționatele au multe despre sexul slab, inclusiv distopia lui Sebastian Mihăilescu, iar Zeller ai zice că are un frate geamăn sau că e bipolar pentru că are și o dramaturgie comică foc!

Dar gata! Începe maratonul, și nici Nespresso n-a mai apărut! Sperăm să-i prindem măcar pe ai noștri, căci tehnica prea sofisticată ne omoară!