Pentru cei care n-au trăit sau n-au uitat

Azi — în 4 martie, pentru noi o zi în continuare tulburătoare și care ne duce cu gândul imediat la dragul nostru Toma Caragiu, dar și la o premieră interzisă, fiind socotită prea șocantă, care a fost proiectată la ora 19, la MȚR, Sala Horia Bernea.
Mai presus de orice” – pentru cei care n-au trăit sau n-au uitat 1977, semnat de Nicolae Mărgineanu și de Dan Pița, narator incofundabilul Ion Caramitru.

Competiția Berlinalei a debutat cu un film cutremurător: Balada vacii albe (și anul trecut a fost un american, First Cow, regizat tot de o femeie: Kelly Reichardt și care a ajuns până la nominalizările la Globurile de Aur).

Surprinzător e că nu-i un indian, cum s-ar crede, unde animalul e sfânt, după cum bine știm, ci despre unul iranian, (cu sprijin francez), coregizat de Behtash Sanaeeha și Maryam Moghaddam, aceasta din urmă fiind și interpreta principală.

Mina, este văduva unui condamnat la moarte, care locuiește împreună cu fetița ei, surdo-mută (în realitate doar părinții ei fiind, exact ca în cazul Sorei Ratched / Louise Fletcher, oscarizata, din 1976, din Zbor deasupra unui cuib de cuci, că tot s-a făcut recent un serial spin-off). Fostul cumnat și socru ar vrea să-i ia copilul, că nu se cade să-l crească ea, care a rămas fără soț. Aflăm tot felul de detalii despre viața la Teheran. Există locuințe unde nu poți sta dacă ești cu o femeie singură sau dacă ai vreun câine sau o pisică, iar câinele nu are voie în stradă, presupunând că ai găsi o gazdă mai înțelegătoare. Aia mică nu știe despre tatăl ei decât că a plecat, undeva foarte departe și e extrem de îndrăgostită de filme. E minunat s-o vedem în sala de cinema, dar și acasă, unde urmărește un Shirley Temple (marele meu regret rămâne că, on-line secțiunea clsicelor nu le putem urmări, anul acesta fiindu-i dedicate lui Carole Lombard, și chiar dacă o parte le am pe DVD, Cinemaxx-ul berlinez cu public, e altceva). O cheamă Bita, tot din iubire pentru a 7-a Artă, după o peliculă cult, de dinainte de Revoluția islamică (asemenea modei de la noi cu „Veronica”, coincidență, din același an: 1972). Personajul masculin poartă numele fostul Șah al Iranului: Reza și are un șarm extraordinar. Mai mult nu vă pot dezvălui, dar vă garantez că e la fel de înduioșător (și nu siropos), de aceeași intensitate a trăiliror ca „Nader și Simin, o despărțire” al lui Asghar Farhadi, din 2011, pe care l-ați putut vedea recent, pe Aleph, și ca Taxi, care a luat Ursul în lipsa regizorului, Jafar Panahi, în 2015. Bănuiesc că nu va trece neobservată această frescă pornită de la o dramă adevărată, scenariul fiind scris în aproape 9 ani, având la rândul lui două finaluri, plus unul deschis. De reținut că-i bine să nu ne deprimăm, pentru că ne pasc trei dependențe: drogurile, băutura și… serialele turcești. Și să mă în întorc la Coran, pentru că în primele secunde există un citat pe care l-am deslușit mai greu și mi s-a explicat chiar de către un musulman: Allah spunea să fie ucisă vaca, (albă fiind inocența victimei), iar la persani e un obicei de sacrificare al celei fără de care de fapt nu pot supraviețui.

Joia s-a încheiat cu un japonez, din nou în episoade, trei la număr: Roata norocului și o fantezie al lui Hamaguchi Ryusuke, care începe cu o fată care își plictisește fostul iubit cu reproșurile, după care ne mutăm la facultate, unde un profesor, de franceză, este implorat, în genunchi, de către un student să-l treacă, și cum refuzat fiind, se gândește să se răzbune.

Îi apare o carte dascălului și iubita loazei încearcă să-l prindă pe prof într-o capcană. Cum? Citindu-i, provocator, o scenă din propria lui scriere, una cât se poate de pornografică, dar fără s-o ilustreze, cu imagini. Episodul al treilea ar putea fi direct inclus la Teddy Bear, nu-i chiar ca-n Prom, musicalul de pe Netflix, unde o elevă vrea să vină la balul de absolvență cu iubita, ci de o întâlnire, după 20 de ani, de la terminarea liceului, a două foste colege (sau nu?) cu nostalgii sentimentale și trupești, cu mult mister, remarcabil dozat.

Mărturisesc că de-abia aștept Next Door al lui Daniel Brühl, pe care-l știm bine din Good Bye, Lenin! și care acum a devenit și regizor.

Peter Kurth și Daniel Brühl în Nebenan/Next Door, © Amusement Park Film GmbH, Berlin

Irina-Margareta Nistor
Critic de film acreditat la Berlinala 2021