Atipicul Iulian Postelnicu a luat Bayard d’or-ul la Namur, pentru un rol impecabil jucat, dar care mi-a amintit de povestea cu milițianul din Reconstituirea, interpretat magistral de Ernest Maftei (care n-a luat niciun premiu) și despre care legenda spune că așa au apărut BD-urile, ca să dreagă imaginea, ușor luată peste picior, a oamenilor legii.

Nu cred că se va repeta istoria, dar la mesajul actorului, plin de umor, cu dor de bere și de ciocolată, tare aș fi vrut să văd un pic de eleganță, în apariția sa, ca să contrazică gustul amar al Oamenilor de treabă (care a primit și o mențiune) și să se vadă că, în viața reală, putem fi și eleganți. Așa e când universal personal e al starurilor cu talent și cu aspect de vedete de cinema. Nu degeaba pe covorul roșu, la doamne, pantofii cu toc sunt un must și la domni: papionul. Mea culpa în privința așteptărilor!

Restul premiilor au mers la filme feministe, în sensul bun al cuvântului, remarcabile, precum Al șaselea copil sau Annie Colere, care i-ar fi plăcut, cu siguranță, lui Agnes Varda, în a cărei tandră amintire au fost jurizate, cu subtitlul: imaginarul egalitar. (Excelentă idee, Bravo, Nicole! Bravo, Marie France! Chapeau / Jos pălăria!)

Dalva despre incest și o posibilă vindecare (peliculă ce va fi prezentată în școli) a fost socotită descoperirea FIFF-ului, cu o regizoare la debut, care a trecut și pe la Cannes, Emmanuelle Nicot, și o actriță, Fanta Guirassy, prietena foarte tupeistă a personajului principal, care, pe scenă, s-a dovedit mai puțin înfiptă.  

Debutul și l-a adjudecat Le marchand de sable al lui Steve Achiepo, cu origini în Coasta de Fildeș.

N-a fost uitată nici realizatoarea Valeria Bruni Tedeschi cu Les Amandiers (chiar dacă directorul de imagine a fost cel recompensat: Julien Poupard).

La scenariu, 2 bărbați și o fată:  Louis Garrel, Tanguy Viel și Naila Guiguet pentru minunatul L’Innocent!  

Bayard d’or-ul a mers tot la o regizoare: Erige Sehiri,  pentru Sub smochini, despre viața chinuită a supranumitelor fete din camion, din Tunisia rurală.

Iar cel Special al juriului, la Cedric Ido, un francez din Burkina Faso, pentru La Gravite, care ar putea fi și  Gravitația, dar și gravitatea luptelor dintre două clanuri, preocupați, în mod bizar, și de alinierea planetelor.

Publicul știe să aleagă: Les grands seigneurs, o comedie belgiană, foarte inteligentă!

Aș mai adăuga 2 titluri în afara ediției 37.  

Revoir Paris cu Benoit Magimel și Virginie Efira, tot al unei regizoare, Alice Winocour, din aceeași familie cu Vous n’aurez pas ma haine, sau cum să te vindeci, măcar parțial,  după o dramă precum cea a atentatelor din Franța și care ar putea fi o inspirație binevenită pentru un scenariu plin de sensibilitate despre marea nenorocire de la Colectiv.    

Si ultimul, dar nu cel de pe urmă, cu Line Renaud și Dany Boon în Une belle course, una bănoasă pentru șofer, dar și frumoasă!

(Pe principiul: La ce-ți folosește un copil? Să te bage la azil! Și dacă n-ai? Chemi un Uber! Tipic haz de necaz!)

În cazul dat, un taxi, în care Charles o traversează Parisul pe nonagenara Madeleine, care-și retrăiește întreaga viață, una de roman și totuși atât de general valabilă ca destin!  

Mergeti la cinema și vânați titlurile care v-au tentat, că ar fi păcat să le ratați! Inclusiv închiderea cu Pour la France, o întâmplare tragică, adevărată, de la Saint-Cyr, unde ritualurile inițiatice pot fi fatale! Aviz amatorilor inconștienți !    

Corespondență din Belgia.