Nou-născuți mutanți

În selecția filmelor de la Cannes 2021

Ideea a devenit nu doar o simplă coincidență, ci o sincronicitate de rău augur, cum ar defini-o Jung, o sinistroșenie repetitivă. A dat startul Annette, care vine pe lume într-un cuplu care pare să-și… materializeze păcatele într-o ființă între regnuri, și a încheiat (deocamdată, că mai sunt încă titluri nevăzute) Titan, care începe cu un fel de Copil problemă (dacă tot s-a văzut că atrage premii, ori proasta creștere se studiază de la școală, în Domnul Goe, nu?), ajunsă un fel de Robocop, (i-o zice Robocoapă, după delirul recent?) și se încheie cu încă o hidoșenie, ieșită din pântecul unei criminale, direct în brațele entuziaste ale lui Vincent Lindon. Realizatoarea, Julia Ducournau, s-a ales cu huiduieli și rânjete zgomotoase, din partea cronicarilor. Oare nu e un deserviciu adus poveștii cu egalitatea cu orice preț?

Singura excepție a fost Oița Ada din Lamb, cu suedeza Noomi Rapace în rolul unei mame (splendid și potrivit îmbrăcată pentru a se sui pe scenă la 11 dimineața, de luat notițe), și care a turnat în fermecătoarea Islanda, unde a învățat și limba, și să aducă miei pe lume, și să conducă un tractor. Se spune (nu în scenariu) că e atât de frumoasă această țară, încât ar trebui ajuns acolo, măcar o dată-n viață. Și are și regizori talentați, încă de la debut.

Bac Nord e un polițist cutremurător și după fapte reale, din Marsilia, unde forțele de ordine sunt depășite de traficanți, iar politica își vâră nepermis coada! De studiat atent, pentru a ne feri mai eficient !

Iranianul: Un erou e departe de genialul Nader și Simin al aceluiași Asghar Farhadi. Mai degrabă o piesă de teatru, cu enorm de mult dialog, despre un deținut de la o închisoare a datornicilor, care, ca să scape de pușcărie, încearcă o soluție folosindu-se spre înduioșare inclusiv de fiul său dislexic.

Aline, biografia neautorizată a lui Celine Dion, am încercat să-l văd de la Festivalul Lumiere de la Lyon. Mă intriga ideea lui Valerie Lemercier, de a o regiza și interpreta (ajutată la voce de Victoria Sio). Un kitsch desăvârșit, un amestec de realitate, batjocură și ficțiune, dar ți se face dor de Celine și de concertul de la București care poate că se va ține totuși cândva.

Gata! E 14 iulie! Între proiecții, un prânz, un Aioli mediteranian tradițional, la Suquet, în partea istorică a orașului, anume pentru presă și juriu, la invitația primarului Cannes-ului și seara, niște artificii (dacă nu s-or suprapune cu vreo vizionare, și le vedem pe Net sau la Tv!).

Vive la France ! Vive le cinema !