Așa s-ar putea rezuma Ceremonia în care s-a anunțat palmaresul Festivalului de la Cannes, din 2021.

După defilarea, adică parada modei, de pe covorul roșu, firește eco, unde au predominat rochiile albe, de mare, de vacanță – nu mai suntem în luna mai, cea mai elegantă fiind jurata, vedetă la Tarantino și în Concertul lui Radu Mihăileanu: Melanie Laurent-, a început dezastrul.

Spike Lee, primul președinte de culoare (el are voie să spună black) al juriului (deocamdată, sper pentru americani să nu-i vină ideea să candideze), îmbrăcat și mai pestriț, în pantaloni cu curcubeu și șapca pe cap, a anunțat din zăpăceală sau ca să aibă ce scrie jurnaliștii, că Palme d’Or-ul merge la Titan (nu la cartierul bucureștean și nici la figura emblematică a mitologiei grecești, ci la elementul de pe Tabelul lui Mendeleev din care se fac avioane și se dreg oase în trupurile bolnave sau accidentate). Sigur, ar fi putut fi o glumă sau o confuzie ca în anul în care s-au încurcat plicurile la Oscar. Dar asta a găsit el că trebuie să citească, din prima, de pe hârtiuța format copiuță pe care o ținea în mână! N-o fi văzut cum arată o asemenea seară sau care-i protocolul? Ba a văzut, că a luat Le Grand Prix pentru genialul BlacKkKlansman (Oare-i bipolar? Cum să fie un asemenea circar autorul unei capodopere atât de originale?). Sau era prea preocupat de sine și de asta n-a mai băgat nimic de seamă! Sau ceva probleme cu ținerea de minte? Că a zis la un moment dat că, de 62 de ani de când e el… Și doar e născut în 1957. Și cu aritmetica sunt neclarități?

Biata prezentatoare, Doria Tillier, care era și după o despărțire de Nicolas Bedos, fix regizorul filmului din închidere, nu mai știa pe unde să scoată cămașa! A improvizat strălucit, în franceză și engleză. Pe Big Boss, căruia fiecare laureată îi făcea mătănii, l-a scos din impas și fermecătorul Tahar Rahim, care a avut, pe nepusă masă, și rolul de interpret de simultană.

Să începem:

Cel mai bun actor: Caleb Landry Jones, psihopatul din Nitram /Pacostea, care era atât de dus că n-a fost în stare să articuleze două vorbe! Era previzibil, pe lângă că e foarte convingător și pe ecran, să nu fie ratat un personaj real, cu nevoi speciale, lăsat liber, ceea ce a dus la un omor în masă în Tasmania.

Cea mai bună actriță: Nu Lea Seydoux, pe care toată lumea pariase, a luat premiul, ci Renate Reinsve, norvegianca de 33 de ani, formidabilă (că tot s-a cântat Aznavour la intrare) în complicatul Cea mai cumplită ființă din lume.

Premiul juriului a plecat ex-aequo pe 2 continente, pentru Genunchiul lui Ahed, în Israel, și Memoria, în Thailanda (cu o “haltă” la Tilda Swinton).

Cel mai bun scenariu i-a revenit japonezului Hamaguchi Ryusuke pentru Drive my car. I-a mulțumit și lui Murakami, de la al cărui text a pornit, dar l-a uitat (chiar dacă deja mort, dar nemuritor) pe Cehov și al său Unchiul Vanea, citat intens! A mai luat și premiile juriului Ecumenic și FIPRESCI. Le merita din plin, pentru complexitate și ingeniozitate.

Cel mai bun regizor: Leos Carax pentru Annette, și care n-a putut veni din pricina unei dureri de dinți ☹. Firește, la cât era de încrâncenat la deschidere…

Grand Prix, iar ex-aequo între iranian și al său Un erou și minunatul finlandez Compartimentul nr 6.

Și parțial surpriza, La Palme d’Or pentru Julia Ducournau și Titan, prima femeie regizor după Jane Campion (Ne șocase scena cu zdrobitul degetelor și distrugerea pianului? Fleacuri pe lângă ororile din 2021).

Chiar franțuzoaica a recunoscut că au fost lăsați monștrii să intre (nu cei sacri), de vreme ce în discursul de mulțumire chiar cineasta a pomenit cuvîntul, fiind însoțită pe scenă de înspăimântătoarea și megatatuata actriță, de sex nedefinit, transexuală (?), secondată și de musculosul Lindon (iubitul cântăreței Mylene Farmer din juriu, nu-i cumva un conflict de interese? Sau interesul poartă fesul?).

Dar e Politically Correct! Președintele Macron s-a grăbit pe Net să felicite Franța, dacă la fotbal nu le-a mers, măcar la a-7-a Artă. E deja în cinema coșmarul, interzis sub 16 ani tocmai ca să incite și mai tare.

Noroc că ne-am amuzat pe cinste cu Jean Dujardin, un pseudo James Bond, OSS 117 (pe 17 iulie) care se petrece acum 40 de ani (vezi La Belle Epoque al aceluiași regizor): Alerte rouge en Afrique noire, un roșu și negru, cu conotații de haz și nu de Stendhal.

PS : Un moment ca-n filmele bune, de altădată: Camera d’Or pentru Murina de o regizoare din Dubrovnik, care a studiat la New York, și îl are coproducător pe Scorsese. În plus, Antoneta Alamat Kusijanović a adus pe lume un băiețel chiar cu o zi înainte de premiere. Și lui Jane Campion i-a purtat noroc Cannes-ul și ca mămică.

Mergeți în continuare la cinema ca să vă dregeți după dezamăgiri, dar aveți grijă cum alegeți. Cinefilii sunt adevăratul juriu al Planetei !