Dacă tot e anul calului și la Karlovy Vary, te poți plimba cu o trăsură, sau cu bicicleta Innogy, ori cu un trenuleț ca de vacanță la mare sau la Cannes.

Să ne oprim puțin la Globul de Cristal. Juliette Binoche, l-a lăudat că e o sferă transparentă (s-a și uitat spre sală prin el, ca printr-un caleidoscop), și ar trebui să ne unească în vremurile în care toată lumea e tot mai dezbinată. Franțuzoaica a fost la fel de emoționată, cu lacrimi și voce tremurândă, de astă dată nu pentru Kieslowski, care i-a dăruit magnificul Trei culori: Albastru, care este despre un doliu asurzitor al unei mame și soții care-și pierde familia, aparent fericită, într-un accident de mașină. (Ironia sorții, un Alfa Romeo, pentru care la final cineastul îi cere scuze mărcii. Oare s-a gândit la Romeo și Julieta sau e doar o sincronicitate?) De astă dată, pentru filmul după cartea lui Kundera: Insuportabila ușurătate a ființei, regizat de Philip Kaufman, pentru care n-a putut veni în Cehoslovacia, înainte de Revoluția de Catifea, fiind despre intrarea rușilor în Praga, în august 1968 (și care a circulat, în România, pe casete, chiar în zilele fierbinți din 1989).

Ei bine, Trofeul cel mare a plecat în Myanmar, la o coproducție cu Franța și Cehia, la Cules de fructe, mango sau ce alegi într-o viață măruntă, și fără niciun orizont, dar cu două fete delicate, una ca din porțelan chiar, dar acaparatoare și de o gelozie feroce, când iubita alege să se mărite și să facă un copil.

Pentru regie: Mads Mengel și cel special al juriului, ambele pentru The Invite, deși ar fi meritat și cel de interpretare feminină, care a plecat în Elveția, pentru A Happy Family, la mama căreia i se iau copiii, pentru rele tratamente (subiect înduioșător și la modă, deși mai puțin intens ca Fjord). Actrița Anna Schinz, sincer emoționată, a spus că fiul ei i-a zis să-i aducă ceva cu fotbal, dar cum și statueta are o formă care aduce cu o minge, dar mult mai de preț… La actori, un amator, Ghassan Saad, la debut, după 70 de ani, pentru Pipes, și care nu era de față și a crezut că e o farsă.

Premiul publicului: documentarul Bara Basikova – Jurnalul unui rock star, realizat de Helena Trestikova, o doamnă talentată și foarte fină, care a militat pentru fonduri pentru cinema, de la Televiziune. Ca de altfel și extraordinara Magda Vasaryova, pe care președintele Havel a invitat-o să devină diplomat (și mi-am amintit că Shirley Temple era ambasadoarea lui Reagan în Cehoslovacia anilor ’90).

Juriul Ecumenic a ales, pe drept cuvânt: The Lion at my back, despre prietenie, empatie, dar și despre emigrant la feminin.

FIPRESCI previzibil, despre avorturi și sterilizări aproape obligatorii, pentru populația rromă, în Cehoslovacia anilor ’80: Pramen.

Au rămas pe dinafară bulgărescul Bani negri pentru nopți albe și cehescul (în coproducție cu Franța și Slovacia) Chica Checa, așa cum s-a întâmplat și la Berlinală cu Ultimul hoț de buzunare din New York, care a încheiat Gala. Peliculele recomandabile din tot sufletul de cinefilii pasionați și de valoare rareori iau premii, dar ne bucură că există. Și, să nu uit. John Turturo a trimis doar un mesaj Festivalului, că deja repetă, tot la New York, Rinocerii lui Ionesco. Asta chiar mi-aș dori să văd, poate îl vor transmite cândva, precum spectacolele de la Metropolitan Opera sau cele de la National Theatre, din Londra, în cinematografe.

Și, ca să închei, prezentatorul pentru care merită la deschidere și închidere să iei cască, pentru traducere, fermecătorul Marek Eben, l-a pomenit pe Bartoska, minunatul, care s-a stins anul trecut, dar care sigur a fost mândru de echipa care a continuat cu cei doi K: Krystof Mucha și Karel Och. Dustin Hoffman a vărsat o lacrimă, asta definește acest loc minunat de întâlnire al cineaștilor și cinefililor. Jeffrey Wright chiar povestea cum ar fi vrut Milos Forman să ecranizeze viața lui Pușkin, cu un bunic cu origini africane. N-a apucat, dar poate îi iese lui Jeffrey, care, după Osacarul pentru American Fiction, are alt statut, aș adăuga eu, optimista fără frontiere.

Irina-Margareta Nistor, acreditată și invitată de Festivalul Internațional de la Karlovy Vary