Cine își va pune trofeele la vedere?

Cel de aur a plecat în Franța, cu Nicolas Philibert, și documentarul său, la un azil plutitor, cu rătăciții și năpăstuiții ai sorții, Sur l’ Adamant (cu doar o mențiune de la Juriul ecumenic), care amintește de cel al Adinei Pintilie: Nu te supăra, dar… (din 2007), cu 11 ani înainte de multiplul premiat Touch Me Not, iar francezul rămâne memorabil și de vizionat, fără efort și cu drag, pentru Etre et Avoir, și vocația de învățător.

Vin apoi Urșii de argint .

Marele premiu al juriului rămâne în Germania, la strălucitul Afire, regizat magistral de Christian Petzold (poate vine, măcar pe ecrane și în România, la următoarea ediție a Zilelor filmului german, a 15-a începând chiar pe 2 martie, deci deocamdată ar fi prea curând), pentru o poveste pasionantă despre iubiri pătimașe sau prietenii statornice, despre orgolii, de scriitor și adevăruri fără menajamente.

Premiul juriului ajunge în Portugalia, cu Jao Canijo și al său Mal Viver (cealaltă variantă a lui Viver Mal) și conflictele și bârfele unor prezențe feminine extrem de variate, într-un hotel, care are ceva din sinistrul Shining-ului lui Kubrick, dar fără talentul unei figuri legendare.

Regia e răsplătită pentru Le grand chariot și veteranul Philippe Garrel, care-și îmbarcă toată familia (inclusiv cea reală) la o călătorie, care are ca punct de plecare nostalgia trupelor ambulante de marionete.

Cea mai bună interpretare cuprinde tot: o fetiță de 8 ani, Sofia Otero, care intruchipează impecabil și atașant un băiețel nehotărât, în debutul în lung metraj, dulce ca mierea, al lui Estibaliz Urresola Solaguren, din Țara Bascilor: 20.000 de specii de albine. 

Pentru rol secundar Thea Ehre din Till the end of the Night, care-și dedică Ursul de argint comunității trans, racord cu figura sa aparte din script.

Cel pentru scenariu a mers la Angela Schanelec și bizarul Oedip reinterpretat în Music.

Imaginea a fost aleasă ca impresionantă a unei DOP, care a studiat la Școala Națională Superioară Louis- Lumiere, din Paris: Helene Louvart, pentru Disco Boy, un film aproape eminamente masculin, în Legiunea străină.

Pentru secțiunea Encounters juriul a ales ideal: Here al lui Bas Devos, care a luat și FIPRESCI, fiind dedicat lui Teodor Corban (RIP), care pășea victorios, pentru Aferim, acum câtiva ani, pe același covor roșu, din Piața Marlene Dietrich.

Tot la critica internațională a fost preferat al nostru documentar model de talent, emoție și inteligență: Între revoluții al lui Vlad Petri, dar și la celelate categorii, copleșitorul venit din Tasmania: The Survival of Kindness și The Quiet Migration, din Danemarca despre destinul unui coreean,strămutat la o fermă, unde mai vine și un est-european din Polonia, doar că la un pahar (sau mai multe) în plus se dovedește că nordicii cu pricina nu sunt chiar așa de toleranți, cum ne-am putea închipui.  

The Good Mothers,  serialul din Calabria, care a luat premiu, va intra pe Disney+, să sperăm că și în România, cât mai curând.

La Teddy, filmul cel mai bun a ieșit la vot All the Colours of the world Are Between Black and White, din Nigeria, aflată acum în controversate alegeri, și unde e complicat să fii minoritar sentimental.

Aș mai adăuga doar că au fost total uitate/ignorate animațiile, și că mi-a plăcut remarca unui tânăr cineast filipinez, care prezentându-și scurt metrajul la cinema Cubix, din Alexanderplatz, a rezumat izbândă Berlinadei 73, din 2023: pe o zăpadă (ca de Crăciun aș zice) pe care o trăia pe viu pentru prima dată, lumea a ieșit în frig, a înfruntat vântul tăios și a umplut sălile de spectacol. Aș sintetiza astfel: Cinefilului pasionat nimic nu-i stă în cale, când are ce vedea, la cinema.         

Irina-Margareta Nistor, in person la Berlinale 73, cu sprijinul Kaufland